Tânăra de 25 de ani care a murit, ieri, după ce a fost împinsă în faţa trenului, în staţia de metrou Dristor, se numeşte Alina Ciucu şi era însărcinată, conform profilului ei de Facebook.
Femeia este din Craiova şi era căsătorită.
A postat mai multe poze, în care îşi anunţa apropiaţii că va deveni mamă. Era pasionată de citit şi iubea filmele pentru copii.
Alina nu a avut nicio șansă, presupusa criminală împingând-o chiar în momentul în care trenul a ajuns în stație. Mai mult, nicio persoană aflată în apropiere nu a văzut ceea ce s-a întâmplat.
Alina Ciucu era însărcinată, conform profilului ei de Facebook. Era fericită. Aseară, însă, viaţa tinerei s-a terminat după ce a fost împinsă intenţionat de o femeie în faţa metroului.
Şocant este că aceeaşi individă, cu câteva ore înainte, a încercat să ucidă în acelaşi fel o altă tânără, într-o altă staţie de metrou.
Femeia suspectată de comiterea crimei, prinsă de poliţişti
În cursul nopţii, poliţişti ai Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti au depistat o femeie în vârstă de 36 de ani, ale cărei semnalmente corespundeau cu cele ale persoanei căutate şi au dus-o la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
„Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele. Mulţumim tuturor pentru implicarea şi spiritul civic manifestat în acest caz.
Vă asigurăm că fiecare mesaj al dumneavostră a fost analizat şi verificat de specialiştii instituţiei noastre”, transmite Poliţia Capitalei.
Reamintim că o tânără de 25 de ani a murit în stația de metrou Dristor 1, după ce a fost împinsă pe șinele de tren de o femeie. Aceeași femeie, spun polițiștii, a mai încercat să împingă o tânără, cu câteva ore înainte, dar nu a reușit.
sursa: observator.tv